fara titlu.

500 de kilometri în ultimele câteva zile - de ajuns cât să călătoresc prin mine... drumul devenea anevoios caci mă împotmoleam de fiecare fior care îmi străfulgera corpul atunci cand îi atingeam mădularul. Automobilul se dezintegra în viteza oarbă si eu intram in scaun facandu-ma mică in timp ce mâna dreapta se culcuşea acolo unde ii era locul : acolo de unde ma hranesc intodeuna cu potiunea pe care o inghit lacoma pe toata, pana la capat. Până atunci il admirasem, stăteam precum o scolariţă in prima banca si-l savuram din privri, ma prelingeam, ma topeam, zburam dansând precum un stol de porumbei...avea ochii mari rotunzi, de-un verde pur,electrizant ; statura înaltă il facea si mai impunator ... dintr-o data privirea mea s-a izbit brutal de palmele sale... mi-as fi dorit eu sa fiu lovita in acel moment, sau de ce nu sa ingenunghez in fata lui si a intreg publicului sa demonstrez devotamentul, dar m-am lasat vrajita de plamele frumos conturate de degetele ce se miscau senzual si brutal ce-mi aminteau de cum ma patrundeau. Aritmiile devenisera tot mai intense iar dupa amiaza a fost decisiva ! in acel moment, in plina zi sub soarele dogoritor am simtit puternic un cutit prin suflet, prin corp, prin inima, prin minte, prin tot de prin mine si-as fi strigat cu voce tare in mijlocul acelui camp, in multimea de oameni, uitandu-ma in verdele electrizant, urland ca iubesc patologic pe cel ce ma poseda...
la scurt timp l-am reintalnit era atat de frumos incat am incremenit !... oricine ar fi stat pe bancheta din spate a masinii ar fi putut auzi bataile agresive ale inimii mele ce poarta crudul sentiment niciodata trait pana acum.
Eram pierduta in imbratisari patimase, copurile si sufletele noastre interferau salbatic si pasional iar pieile noastre asudau animalic in cuvintele mele rupte din strafundul inimii ; le-am rostit convinsa fiind de veridicitatea lor, cazuta pe front din lupta cu mine insamni stiam ca asta simt... ca iubesc ....