500 de kilometri în ultimele câteva zile - de ajuns cât să călătoresc prin mine... drumul devenea anevoios caci mă împotmoleam de fiecare fior care îmi străfulgera corpul atunci cand îi atingeam mădularul. Automobilul se dezintegra în viteza oarbă si eu intram in scaun facandu-ma mică in timp ce mâna dreapta se culcuşea acolo unde ii era locul : acolo de unde ma hranesc intodeuna cu potiunea pe care o inghit lacoma pe toata, pana la capat. Până atunci il admirasem, stăteam precum o scolariţă in prima banca si-l savuram din privri, ma prelingeam, ma topeam, zburam dansând precum un stol de porumbei...avea ochii mari rotunzi, de-un verde pur,electrizant ; statura înaltă il facea si mai impunator ... dintr-o data privirea mea s-a izbit brutal de palmele sale... mi-as fi dorit eu sa fiu lovita in acel moment, sau de ce nu sa ingenunghez in fata lui si a intreg publicului sa demonstrez devotamentul, dar m-am lasat vrajita de plamele frumos conturate de degetele ce se miscau senzual si brutal ce-mi aminteau de cum ma patrundeau. Aritmiile devenisera tot mai intense iar dupa amiaza a fost decisiva ! in acel moment, in plina zi sub soarele dogoritor am simtit puternic un cutit prin suflet, prin corp, prin inima, prin minte, prin tot de prin mine si-as fi strigat cu voce tare in mijlocul acelui camp, in multimea de oameni, uitandu-ma in verdele electrizant, urland ca iubesc patologic pe cel ce ma poseda...
la scurt timp l-am reintalnit era atat de frumos incat am incremenit !... oricine ar fi stat pe bancheta din spate a masinii ar fi putut auzi bataile agresive ale inimii mele ce poarta crudul sentiment niciodata trait pana acum.
Eram pierduta in imbratisari patimase, copurile si sufletele noastre interferau salbatic si pasional iar pieile noastre asudau animalic in cuvintele mele rupte din strafundul inimii ; le-am rostit convinsa fiind de veridicitatea lor, cazuta pe front din lupta cu mine insamni stiam ca asta simt... ca iubesc ....
miercuri, 24 martie 2010
joi, 18 martie 2010
Luni de...miere
Catalogat drept capodopera literara- " Luni de fiere" - starneste interesul si curiozitatea cititorului, cititor care inca de la inceput ridica intrebator din spranceana asupra titlului (pe atat de sugestiv pe atat de misterios). Iata ca in felul asta fara a ne da seama fiecare dintre noi proiectam ale noastre sentimente sau afecte incercand sa dam o explicatie titlului chiar inainte de a porni in aventura personajelor si a parcurge paginile proaspat iesite din tipografie ale caror randuri scrise cu italic,12 , povestesc si transmit
ceea ce trezeste revolta, dorinta, dezgust, placere, uimire sau tristete.
Desi un debut usor dezorientant, care pare mai degraba un text de inducere in somn, ne trezim brusc, socati sau loviti, rusinati si desigur blamati sau pedespsiti de un Supraeu complet iritat si intrigat sau de ce nu de un Sine, un Inconstient, sensibil dar puternic conturat ce-si asteapta randul sa se poate dezlantui pe scena fara cortina unde personajele isi joaca scenariul vietii.
Aparenta poveste de dragoste (dragoste la prima vedere) infiripata intr-un mijloc de tarnsport in comun ii face pe cei mai romantici dintre noi sa urmeze cursul plictisitor al intamplarilor dintre Franz si o prea frumoasa tânără şi complicii ce-au facut posibila pasiunea, cei cativa controlori de bilete. Am spune ca nimic nu este intamplator si ca mana destinului i-a adus impreuna pe Franz si Rebeca in acelasi autobuz, ca mai traziu cei doi sa-si uneasca felurile de a fi in cel mai ciudat mod posibil. Capitolul urmator, fara a fi vreun pic pudic, povesteste dintr-un scaun cu rotile, pe o croaziera de lux, povestea murdara si plina de erotism a celor mai intense pulsiuni lasate libere sa mistuie orice regula, orice rusine sau indezirabilitate. La polul opus se afla instanta morala, fiinta cenzurata, cuplul traditional Didier si Beatrice.
Cele cateva zile petrecute pe vapor il captureaza pe Didier aruncand-l in pacat, il smintesc si-l fac sclavul propriilor dorinte ; usor, usor devine recuzita in decor salivand ca un animal flamand la erotica si indrazneata Rebeca. Desi oripilat de practicile uro si scato ale cuplului, Didier continua sa fie prezent in fiecare zi in fata invalidului Franz, acum trecut si neatragator, cel care mai demult o venera pe iubita lui, pe Stapana ce il hranea cu propria-i seva, potiune a iubirii.
Cand dorinta de a o avea el insusi pe matroana lui Franz, capata dimensiuni gigante, Beatrice si Rebeca, scarbite de nebarbatia sfiosului, aleg sa se uneasca, distrugandu-si suferintele avute din iubire pentru cel pe care il alesese pentru tot restul vietii. Rebeca : pentru cel pe care il hranise si-l iubise dar care a parasit-o lasand-o a nimanui si Beatrice a carei incredere in Fat-Frumos-ul ei fusese tradata.
Didier, vinovatul fara vina, capturatul si condamnatul devine instrumentul sadismului, masochismului, iubirii si a urii in acelasi timp, al pasiunii si eroticului. El este instrumentul prin care Franz, aflat intr-o avansata stare de patologic, acolo unde, la el, cruzimea atingea cotele cele mai inalte ale placerii, savarseste ultimul act si ultima scena si o distruge pe mult prea ravnita tanara ce-i stimulase simtul estetic mai de mult in acel autobuz parizian. Apa fiarta ii mutileaza chipul pretios marcand astfel, pe vecie, iubirea lui Franz.
Departe de a fi doar un roman psihologic care evidentiaza personalitati puternic conturate, anomalii psihice, fixatii orale sau anale, povestea prezinta aspecte ale fiecaruia dintre noi ; un roman erotic in care personajele traiesc intens, in care personajele indraznesc si au curajul sa-si depaseasca propriile limite impletind senzual pasiunea cu dorinta sexuala transcezand limitele sinelui.
Este solul ce poarta mesajul catre cei mai neindrazneti, pentru cei ce poftesc si nu au curajul sa guste ; este o provocare, o invitatie spre a te cunoaste, de a avea o optica larga asupra a ceea ce ne inconjoara si ne trimite catre esenta si profunzimea a ceea ce consideram realitate. Face demonstratia ca imposibilul poate fi posibil, ca nebunia nu e o boala si ca dragostea inseamna sa-ti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.
ceea ce trezeste revolta, dorinta, dezgust, placere, uimire sau tristete.
Desi un debut usor dezorientant, care pare mai degraba un text de inducere in somn, ne trezim brusc, socati sau loviti, rusinati si desigur blamati sau pedespsiti de un Supraeu complet iritat si intrigat sau de ce nu de un Sine, un Inconstient, sensibil dar puternic conturat ce-si asteapta randul sa se poate dezlantui pe scena fara cortina unde personajele isi joaca scenariul vietii.
Aparenta poveste de dragoste (dragoste la prima vedere) infiripata intr-un mijloc de tarnsport in comun ii face pe cei mai romantici dintre noi sa urmeze cursul plictisitor al intamplarilor dintre Franz si o prea frumoasa tânără şi complicii ce-au facut posibila pasiunea, cei cativa controlori de bilete. Am spune ca nimic nu este intamplator si ca mana destinului i-a adus impreuna pe Franz si Rebeca in acelasi autobuz, ca mai traziu cei doi sa-si uneasca felurile de a fi in cel mai ciudat mod posibil. Capitolul urmator, fara a fi vreun pic pudic, povesteste dintr-un scaun cu rotile, pe o croaziera de lux, povestea murdara si plina de erotism a celor mai intense pulsiuni lasate libere sa mistuie orice regula, orice rusine sau indezirabilitate. La polul opus se afla instanta morala, fiinta cenzurata, cuplul traditional Didier si Beatrice.
Cele cateva zile petrecute pe vapor il captureaza pe Didier aruncand-l in pacat, il smintesc si-l fac sclavul propriilor dorinte ; usor, usor devine recuzita in decor salivand ca un animal flamand la erotica si indrazneata Rebeca. Desi oripilat de practicile uro si scato ale cuplului, Didier continua sa fie prezent in fiecare zi in fata invalidului Franz, acum trecut si neatragator, cel care mai demult o venera pe iubita lui, pe Stapana ce il hranea cu propria-i seva, potiune a iubirii.
Cand dorinta de a o avea el insusi pe matroana lui Franz, capata dimensiuni gigante, Beatrice si Rebeca, scarbite de nebarbatia sfiosului, aleg sa se uneasca, distrugandu-si suferintele avute din iubire pentru cel pe care il alesese pentru tot restul vietii. Rebeca : pentru cel pe care il hranise si-l iubise dar care a parasit-o lasand-o a nimanui si Beatrice a carei incredere in Fat-Frumos-ul ei fusese tradata.
Didier, vinovatul fara vina, capturatul si condamnatul devine instrumentul sadismului, masochismului, iubirii si a urii in acelasi timp, al pasiunii si eroticului. El este instrumentul prin care Franz, aflat intr-o avansata stare de patologic, acolo unde, la el, cruzimea atingea cotele cele mai inalte ale placerii, savarseste ultimul act si ultima scena si o distruge pe mult prea ravnita tanara ce-i stimulase simtul estetic mai de mult in acel autobuz parizian. Apa fiarta ii mutileaza chipul pretios marcand astfel, pe vecie, iubirea lui Franz.
Departe de a fi doar un roman psihologic care evidentiaza personalitati puternic conturate, anomalii psihice, fixatii orale sau anale, povestea prezinta aspecte ale fiecaruia dintre noi ; un roman erotic in care personajele traiesc intens, in care personajele indraznesc si au curajul sa-si depaseasca propriile limite impletind senzual pasiunea cu dorinta sexuala transcezand limitele sinelui.
Este solul ce poarta mesajul catre cei mai neindrazneti, pentru cei ce poftesc si nu au curajul sa guste ; este o provocare, o invitatie spre a te cunoaste, de a avea o optica larga asupra a ceea ce ne inconjoara si ne trimite catre esenta si profunzimea a ceea ce consideram realitate. Face demonstratia ca imposibilul poate fi posibil, ca nebunia nu e o boala si ca dragostea inseamna sa-ti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.
miercuri, 10 martie 2010
Fructul pasiunii
Sa fi pierdut contactul cu ceea ce ma inconjura ?
Obrajii fierbintii, trupul dezechilibrat, iubeam podeaua ce parca ma primea cu drag atunci cand ma izbeam brutal de ea. Ritualul ce avea sa ma echipeze in straiele de spectacol, se desfasura minutios sub ochii mei ce incercau sa ascunda teama. In scurt timp lanturile imi atarnau in jurul gatului ; in locul trandafirului de altadata erau acum strangulate zgarda si curelele, bijuteriile mele cele mai de pret. Cu mainile la ceafa legate strans acolo parea sa se termine cu mine...am stat o vreme in intuneric incercand sa inteleg ce urmeaza, in fiecare trosnit al scaunului din camera celalata, in fiecare zgomot la tocurilor mele incercam sa gasesc semnificatia, mesajul care imi arata ce anume urmeaza. Clestii, de data asta unii profesionisti imi nimiceau pieptul si cat intrezaream cu coada ochiului puteam sa aflu despre vânătul sânilor mei. Cautam disperat un mijloc prin care sa-mi scot marul verde din gură, căutam orice mijloc de a-mi elibera mainile pe care oricum nu le mai simteam d-atâta amorţeala, cautam sa-mi scot calusul din spatele marului prin inelul caruia scoteam limba uscata si atingeam pulpa săntăosă a fructului pentru a-mi umezi putin gura....minute in sir ma legănam sa-mi dezmortesc trupul.... pe pieptul meu, printre sanii inca de pustioaca simteam pictaurile de saliva, simteam gustul marului cum se prelingeau pana aproape de pubis. Eram studiată indelung, fotografiata precum infractorii, fata, profil, spate si ma rusinam caci nu mai puteam sa zambesc ca pentru o poza, ca altadata sau să adopt vreo pozitie artistica. Artistica eram eu insami, creata de maestrul meu....off de n-as fi avut acel mar...i-as fi cazut la picioare si l-as fi implorat sa ma ierte....dar nu aveam voie sa graiesc.
Deodata apa fierbinte a inceput furios sa-mi arda corpul, picioarele lovite frigeau si aburul ce se se ridica in acelasi timp cu nivelul apei din cada imi taiau respiratia....cuvintele lui se auzeau ca prin vis, respiratia accelera fiindca aerul era prea putin...aveam doua optiuni : sa ma scufund sau sa folosesc si ultima rasuflare si sa ies precum o sirena ! am ales sa agonizez ... m-a ridicat din acel ocean de chinuri precum o ţoala uda, un pamatuf de sters podele si m-am intors la locul meu : in genunchi cu fesele ridicate, cu lenjeria intima in gura, cu gatul si mainile strangulate...m-am trezit tarziu fara simtul a ceea ce ma incojura...fara forta a mai respira ,zacand in mine, s-adorandu-l pe el.
Azi inca simt zvacnind pe pieptul meu... iar ranile ce trec inca mai dor... ma ating din nou ca si altdata, zambesc, sarut si mor de dor sa fiu din nou acolo si sa fiu violata.
Obrajii fierbintii, trupul dezechilibrat, iubeam podeaua ce parca ma primea cu drag atunci cand ma izbeam brutal de ea. Ritualul ce avea sa ma echipeze in straiele de spectacol, se desfasura minutios sub ochii mei ce incercau sa ascunda teama. In scurt timp lanturile imi atarnau in jurul gatului ; in locul trandafirului de altadata erau acum strangulate zgarda si curelele, bijuteriile mele cele mai de pret. Cu mainile la ceafa legate strans acolo parea sa se termine cu mine...am stat o vreme in intuneric incercand sa inteleg ce urmeaza, in fiecare trosnit al scaunului din camera celalata, in fiecare zgomot la tocurilor mele incercam sa gasesc semnificatia, mesajul care imi arata ce anume urmeaza. Clestii, de data asta unii profesionisti imi nimiceau pieptul si cat intrezaream cu coada ochiului puteam sa aflu despre vânătul sânilor mei. Cautam disperat un mijloc prin care sa-mi scot marul verde din gură, căutam orice mijloc de a-mi elibera mainile pe care oricum nu le mai simteam d-atâta amorţeala, cautam sa-mi scot calusul din spatele marului prin inelul caruia scoteam limba uscata si atingeam pulpa săntăosă a fructului pentru a-mi umezi putin gura....minute in sir ma legănam sa-mi dezmortesc trupul.... pe pieptul meu, printre sanii inca de pustioaca simteam pictaurile de saliva, simteam gustul marului cum se prelingeau pana aproape de pubis. Eram studiată indelung, fotografiata precum infractorii, fata, profil, spate si ma rusinam caci nu mai puteam sa zambesc ca pentru o poza, ca altadata sau să adopt vreo pozitie artistica. Artistica eram eu insami, creata de maestrul meu....off de n-as fi avut acel mar...i-as fi cazut la picioare si l-as fi implorat sa ma ierte....dar nu aveam voie sa graiesc.
Deodata apa fierbinte a inceput furios sa-mi arda corpul, picioarele lovite frigeau si aburul ce se se ridica in acelasi timp cu nivelul apei din cada imi taiau respiratia....cuvintele lui se auzeau ca prin vis, respiratia accelera fiindca aerul era prea putin...aveam doua optiuni : sa ma scufund sau sa folosesc si ultima rasuflare si sa ies precum o sirena ! am ales sa agonizez ... m-a ridicat din acel ocean de chinuri precum o ţoala uda, un pamatuf de sters podele si m-am intors la locul meu : in genunchi cu fesele ridicate, cu lenjeria intima in gura, cu gatul si mainile strangulate...m-am trezit tarziu fara simtul a ceea ce ma incojura...fara forta a mai respira ,zacand in mine, s-adorandu-l pe el.
Azi inca simt zvacnind pe pieptul meu... iar ranile ce trec inca mai dor... ma ating din nou ca si altdata, zambesc, sarut si mor de dor sa fiu din nou acolo si sa fiu violata.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
