soarele si luna au facut amor

Oameni...si oameni... cate bordeiuri atatea obiceiuri spune o vorba din popor... dar suntem cu totii aceeasi specie, facuti din acelasi aliaj, cu acealsi apucaturi, nevoi si dorinte.... si pentru toti soarele rasare in acelasi fel...
De curand am avut ocazia sa traiesc o noua experienta. Pentru aproximativ 24 de ore am trait dupa alte valori, dupa alte principii, am trait de fapt acolo unde acestea nu exista, acolo unde inhibitiile nu isi au locul, acolo unde esti liber sa faci ce simti si ce poftesti fara ca cineva sa te judece ; unde dormitul pe strada nu numai ca nu era o rusine dar era si cel mai confortabil, unde ţoalele nu faceau obiectul statutului social ci erau mod de exprimare pentru suflet ; acolo unde banul isi pierdea valoarea si unde iti traiai fiinta asa cum iti dicteaza.
Am indurat alaturi de ei ... eu conditiile vitrege ale mediului... ei pe cele ale sufletului... am regasit acolo oameni ce-au vrut sa fuga dintr-o lume care-i tinea in loc, am simtit cum le urla inima si isi ineaca in tacere suferintele... simteam colcaind pe langa mine cadavrele, vedeam hoiturile lor cazute pe marginea drumului fumegand a iarba si duhnind a bautura ... am vazut fiinta umana in toata splendoarea ei si am inteles frustrarea, reprimarea, refularea, am vazut oameni castrati ce inca plangeau ca bebelusii dupa sanul mamei si am vazut cenusa focului cel mare ... al sufletului... atat de aproape de mare - atat de greu ca valurile ei sa-l stinga...
Fiecare asteptam rasaritul sa ne aduca aminte de propria venire, fiecare poate credeam ca odata cu venirea lui pe cer putem schimba ceva, era urma de speranta, era increderea in viitor ; prin el iertam trecutul ce ne veghea din spate :Luna...
Dar s-a inaltat atat de sus incat nimeni nu l-a mai putut atinge...si am ramas...am ramas cu ochii in soare sperand ca poate ... maine...ca...

Razboiul sufletului reprezentat pe cer ; soarele si luna facand dragoste ; mama si tata.... Eu....
Noi ce am ramas goi, cu talpile in nisip pasind s-ajungem intr-o buna zi acolo sus sa intelegem adevarul, sa facem dragoste si sa privim in jos cu mila...

Ce rost isi mai au dezamagirile ? ce rost isi mai are furia ? de ce sa-mi mai urasc prietenii ca imi rostesc cuvinte dureroase ? de ce sa-i mai invidiem pe cei ce au mai mult ca noi ? de ce sa urlu in trafic cand altul imi taie calea ? de ce « sa ».... ???!
mai bine am sa privesc la cer ...